Ma simt ca intr-un musuroi de furnici. Dimineata si seara la metrou toti se imbulzesc la scara rulanta pentru ca apoi sa stea la coada sa poata urca sau cobori si fiecare porneste pe drumul lui, unul mai stresat ca altul. E aproape imposibil sa traversezi strazile din cauza masinilor care gonesc haotic. Claxoane, tipete, injuraturi. Miroase a benzina si a mancare stricata. Nici urma de zambete. Suntem prea multi si am sufocat orasul. Fiecare zi e o noua incercare de a respira. Dar eu m-am mutat la etajul 6 si uneori de sus lucrurile se vad altfel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu