marți, 8 septembrie 2009

Tuborg Green Fest: Dezmăţ pe ritm de Rock'n'Praf

Şi deja sunt sătulă să enumăr şi să mă dezgust în faţa obişnuitelor defecte ale unui eveniment muzical în România. Atunci când el este gratuit şi de amploare, defectele astea se amplifică. Dar le menţionăm şi ne amuzăm de ele, în speranţa corectării lor într-un viitor, măcar îndepărtat. Şi dacă ''Green''-ul ăla din Tuborg Green Fest intenţiona să dea un aer ecologic festivalului, atunci too bad. Pentru că n-a mers. La sfârşit, Parcul Izvor, locul unde s-a desfăşurat event-ul de care vorbesc, arăta tot ca o mare de gunoaie. Să vă spun o chestie. Elveţienilor le place să bea bere. Şi au sărbătorile lor, unde fac asta din plin. Berea nu e foarte ieftină. Dar ştiţi de ce? Pentru că jumătate din banii pe care îi dai pe o bere, îi primeşti înapoi cu condiţia să returnezi paharul ăla nenorocit, în loc să-l arunci pe unde apuci. Şi uite aşa, la ei, după o petrecere, un spaţiu verde arată la fel de verde.

Acum, legat de Rock'n'praf, oricât de paradoxal ar suna formularea asta "praf în parc", iată că se poate. Totuşi, să fim înţeleşi, Izvor este deja un pseudoparc, având în vedere faptul că vegetaţia lipseşte cu desăvârşire şi nimănui nu-i pasă de asta. A fost Chicane, unde lumea sare şi dansează pentru că e muzică electronică şi a fost Guano Apes, rock alternativ, iarăşi mişcare intensivă în rândul mulţimii, aşa cum e normal. Şi praful…praful a sărit şi el. Peste tot, inclusiv în plămânii noştri. Şi să-i fi văzut pe toţi cum stăteau cu tricouri, eşarfe şi ce mai era la îndemână de pus deasupra gurii şi nasului, nu de alta, dar chiar nu se putea respira.

Ideea cu jetoanele în schimbul băuturii nu ar fi fost chiar rea, dacă era gândită puţin altfel şi eventual mai organizat, pentru că aşa cum am observat, tot ce s-a reuşit a fost o aducere aminte a ceea ce înseamnă să stai la mai multe cozi: una la jetoane, una la bere, una la suc, etc. Şi ca totul sa fie tipic românesc, sâmbătă după concert, berea cică se terminase.

Ei, dar în ciuda ''micilor probleme", de fiecare dată când merg la un eveniment, încerc să fac haz de necaz, pentru că nu merită să-mi irosesc energia enervându-mă inutil, cu atât mai puţin atunci când am nevoie de ea, să mă desfăşor pe ritmurile unor profesionişti ca Guano Apes. Trupa din Germania a revenit în 2009 după o absenţă de 4 ani şi deja anunţă un nou album pentru anul viitor. Ceea ce m-a bucurat enorm a fost reacţia excelentă a publicului care a cântat împreună cu Sandra&Co. creând o atmosferă incendiară. La piesele cele mai cunoscute ca "Open your eyes'', "Lords of the boards" sau ''Big in Japan", s-a declanşat un delir total, în sensul măreţ al cuvântului, părând să-i surprindă plăcut chiar şi pe cei de la Guano Apes, care la final şi-au făcut o poză cu publicul, o chestie chiar faină. Aşadar, la nivel muzical, lucrurile au mers foarte bine şi nu am reuşit să mă hotărăsc cât de mult sau puţin contează părţile astea proaste legate de organizare sau mai ştiu eu ce l-a deranjat pe unul sau pe altul. Cert este că lucrurile încep să se mişte, există mai multă implicare în ceea ce priveşte concerte cu muzică de calitate şi în optimismul ce zic eu că mă caracterizează, aştept ziua în care voi scrie despre un festival de muzică, în România, aproape perfect.


p.s. Mă scuzaţi, dar poză n-am, că uite-aşa, shit happens!