miercuri, 16 decembrie 2009

Iarna de Fagaras



Evadarea de iarna la munte s-a consumat in Muntii Fagaras. Plecat-am 17 din Bucuresti cu microbuzul muntzoman la ora 23 fix. Dupa un drum "muzical" in care ne-au fost torturate urechile la modul cel mai bascalios posibil de un chitarist deosebit de talentat, pe care imi permit sa-l numesc de-acum incolo Lautarul, am ajuns pe la 4 dimineata undeva in apropiere de Cabana Poiana Neamtului. Aici incepea urcarea spre Cabana Barcaciu, destinatia finala pentru 10 din calatori, urmand ca noi 7 sa continuam pana la Cabana Negoiu. Ningea linistit, dar eram cam rupti de somn, asa ca ne-am miscat cam greu si fiecare avea in fund cate un morcov special pentru ursul cu care ne-am fi putut intalni. Traseul e relativ usor, dar fiind noapte, parea ca nu se mai termina. Pe la ivirea zorilor am ajuns si noi la Barcaciu. Imi pare rau sa spun ca dintre toate cabanele pe care le-am vazut pana acum, asta e cea mai jalnica. Am avut si o mica disputa cu un nene ce parea a fi cabanierul, pe tema bocancilor mei si ai soarecului. Tin sa mentionez ca sunt satula de jmecherii de genu', care probabil din nevoia de a-si acorda importanta (de vreme ce nimeni altcineva nu le-o da), fac pe desteptii fara sa ne cunoasca. In fine, trecand peste asta, am baut cate un ceai, am infulecat cate ceva si am plecat mai departe.
Treaba era ceva mai luminoasa, noi ne mai trezisem putin, asa ca marsaluiam in pas alert, mai ales ca traseul era usurel. Dupa vreo 2 ore totusi ne cam ajunsese oboseala si slabisem ritmul. La un moment dat, am vazut cabana si ne gandeam ca nu mai poate fi mult pana la ea, dar ne apareau in cale noi urcusuri si coborasuri si nici urma de lacas construit de om. Din pacate se lasase si o ceata extrem de deasa, deci vizibilitatea era zero. Totusi noi nu ne grabeam, nu batea vantul si inaintam gandindu-ne fiecare ba la cate-o ciorba aburinda, ba un ceai, ba un vin fiert. Aici vreau sa multumesc colegilor de tura, care desi nu prea erau dusi pe munte (in afara de soarec), nu au facut nici un fel de mofturi, ba din contra se bucurau de lucrul aparent simplu de a fi pe munte.
Inatr-un final, am strigat cu totii Haleluia la vederea pretioasei cabane, pe care eu si soarecul o vedeam pentru a doua oara. Data trecuta abordasem traseul din Porumbacu, ce urca de la Cariera de Marmura, mult mai scurt, dar si mult mai plictisitor.
Acelasi cabanier primitor si o diferenta enorma fata de "cocioaba" Barcaciu, ne-a facut sa ne integram perfect la Negoiu. Ne-am cazat intr-o camera de 6, ca oricum eram 3 cupluri in grup, care imparteau fiecare cate un pat si la plecare am constatat ca ni s-a facut o reducere frumusica la cazare. Ne-am instalat si apoi ne-am bagat la ciorba, ceai, vin si somn (nu neaparat in ordinea asta). Spre seara, in acordurile lemnelor ce trosneau in soba, am incins un Mim de toata frumusetea.
Dimineata cerul se curatase de nori si muntii Fagaras se inaltau imbracati in alb si luminati de un soare inca somnoros. Aveam o pofta nebuna sa ma cocotz pe ei, dar a trebuit sa ma multumesc sa-i privesc si sa mi-i inghesui cat pot in aparatul foto. Inspiram aerul tare sa-mi ajunga pana in talpi si imi dadeam seama, a nu stiu cata oara, ca pe munte sunt alt om. Uit intelesul unor cuvinte ca stres, nervi, trafic si incep sa-l pricep pe cel al altora ca liber, liniste, frumos...Sa nu uit de catzeii de la cabana in frunte cu un mic ghem blanos, care a avut grija sa fie alintat de toata lumea.
Pe traseul de intoarcere am surprins peisaje delicioase, ne-am tavalit si am alergat prin zapada proaspata. Pana la Barcaciu am fost insotiti de un catze poznas. Odata ajunsi, ne-am mai jucat cu magarusii, dupa care am coborat in echipa completa. Lautarul nu i-a mai zis din chitara vesnic dezacordata, asa ca am ajuns toti cu urechile sanatoase acasa.
Acum a nins puternic si in Bucuresti, but it's just not the same...





































sâmbătă, 5 decembrie 2009

E simplu: imi plac filmele



Povestile proiectate pe un ecran sunt interesante in felul lor, sunt capabile sa transmita mesaje prin fortele proprii si reusesc de multe ori sa aiba un efect extrem de puternic asupra oamenilor.

Punctul forte al cartilor sunt cuvintele, care formeaza fraze si dezvaluie idei. Cu filmele e altfel. Aici ai ocazia de a vedea, ceea ce poate aunci cand ai citit, ti-ai imaginat; de a intelege, ceva ce poate in scris ti-a fost neclar. Uneori o privire spune mai mult decat o mie de cuvinte.

Nu resping cartile. Ca si in literatura, cu scrieri bune si proaste, si in cinematografie exista calitate si esec. Dar sunt satula de expresiile ferme gen: Cartea bate filmul. Judecata asta nu tine cont de cateva aspecte: un film este o adaptare a unei carti, nu pretinde a o reproduce integral, cu atat mai mult cu cat dispune de un maxim de aproximativ 3 ore. In al doilea rand, as avea o lista frumusica de filme daca nu mai bune, cel putin la fel de bune ca si cartile pe care s-au bazat. Cine poate vorbi despre Lord of the rings fara sa aminteasca de remarcabila ecranizare al lui Peter Jackson? Interview with a vampire, The shinning au in spate actori si regizori care ne-au fascinat pur si simplu cu maniera de a da viata personajelor si actiunii din cartile aferente. Nu mai vorbesc de The green Mile, care este net superior cartii, si asta nu pentru ca ea, cartea, ar fi proasta, ci pentru ca filmul a reusit sa transmita mai mult, sa socheze si sa impresioneze cu mai multa putere, datorita avantajului imaginii.

Snobismul celor care cu incapatanare plaseaza cartile definitiv intr-un plan superior filmelor, incepe sa miroasa din ce in ce mai mult a penibil.
Eu prefer sa vad ecranizarile cartilor ca pe o prelungire si uneori completare a acestora, dar exista si filme care nu au ca suport o carte. Scenariul unui film poate fi imaginat de un, evident, scenarist. Cu asta se ocupa omul asta si o face de multe ori foarte bine. Este loc de suficienta arta in lume. Important e sa stii sa faci un control al calitatii. Cinematografia este intr-o continua evolutie. Este incredibil ce poate face tehnologia in colaborare cu imaginatia. Dar nu vreau sa intru acum in problema celor care intorc capul progresului. Poate cu alta ocazie.
Imi plac filmele. Acasa, la cinema, in tren, in masina, ziua, noaptea, vara, iarna. Lumea ar fi mai goala fara ele.