Evadarea de iarna la munte s-a consumat in Muntii Fagaras. Plecat-am 17 din Bucuresti cu microbuzul muntzoman la ora 23 fix. Dupa un drum "muzical" in care ne-au fost torturate urechile la modul cel mai bascalios posibil de un chitarist deosebit de talentat, pe care imi permit sa-l numesc de-acum incolo Lautarul, am ajuns pe la 4 dimineata undeva in apropiere de Cabana Poiana Neamtului. Aici incepea urcarea spre Cabana Barcaciu, destinatia finala pentru 10 din calatori, urmand ca noi 7 sa continuam pana la Cabana Negoiu. Ningea linistit, dar eram cam rupti de somn, asa ca ne-am miscat cam greu si fiecare avea in fund cate un morcov special pentru ursul cu care ne-am fi putut intalni. Traseul e relativ usor, dar fiind noapte, parea ca nu se mai termina. Pe la ivirea zorilor am ajuns si noi la Barcaciu. Imi pare rau sa spun ca dintre toate cabanele pe care le-am vazut pana acum, asta e cea mai jalnica. Am avut si o mica disputa cu un nene ce parea a fi cabanierul, pe tema bocancilor mei si ai soarecului. Tin sa mentionez ca sunt satula de jmecherii de genu', care probabil din nevoia de a-si acorda importanta (de vreme ce nimeni altcineva nu le-o da), fac pe desteptii fara sa ne cunoasca. In fine, trecand peste asta, am baut cate un ceai, am infulecat cate ceva si am plecat mai departe.
Treaba era ceva mai luminoasa, noi ne mai trezisem putin, asa ca marsaluiam in pas alert, mai ales ca traseul era usurel. Dupa vreo 2 ore totusi ne cam ajunsese oboseala si slabisem ritmul. La un moment dat, am vazut cabana si ne gandeam ca nu mai poate fi mult pana la ea, dar ne apareau in cale noi urcusuri si coborasuri si nici urma de lacas construit de om. Din pacate se lasase si o ceata extrem de deasa, deci vizibilitatea era zero. Totusi noi nu ne grabeam, nu batea vantul si inaintam gandindu-ne fiecare ba la cate-o ciorba aburinda, ba un ceai, ba un vin fiert. Aici vreau sa multumesc colegilor de tura, care desi nu prea erau dusi pe munte (in afara de soarec), nu au facut nici un fel de mofturi, ba din contra se bucurau de lucrul aparent simplu de a fi pe munte.
Inatr-un final, am strigat cu totii Haleluia la vederea pretioasei cabane, pe care eu si soarecul o vedeam pentru a doua oara. Data trecuta abordasem traseul din Porumbacu, ce urca de la Cariera de Marmura, mult mai scurt, dar si mult mai plictisitor.
Acelasi cabanier primitor si o diferenta enorma fata de "cocioaba" Barcaciu, ne-a facut sa ne integram perfect la Negoiu. Ne-am cazat intr-o camera de 6, ca oricum eram 3 cupluri in grup, care imparteau fiecare cate un pat si la plecare am constatat ca ni s-a facut o reducere frumusica la cazare. Ne-am instalat si apoi ne-am bagat la ciorba, ceai, vin si somn (nu neaparat in ordinea asta). Spre seara, in acordurile lemnelor ce trosneau in soba, am incins un Mim de toata frumusetea.
Dimineata cerul se curatase de nori si muntii Fagaras se inaltau imbracati in alb si luminati de un soare inca somnoros. Aveam o pofta nebuna sa ma cocotz pe ei, dar a trebuit sa ma multumesc sa-i privesc si sa mi-i inghesui cat pot in aparatul foto. Inspiram aerul tare sa-mi ajunga pana in talpi si imi dadeam seama, a nu stiu cata oara, ca pe munte sunt alt om. Uit intelesul unor cuvinte ca stres, nervi, trafic si incep sa-l pricep pe cel al altora ca liber, liniste, frumos...Sa nu uit de catzeii de la cabana in frunte cu un mic ghem blanos, care a avut grija sa fie alintat de toata lumea.
Pe traseul de intoarcere am surprins peisaje delicioase, ne-am tavalit si am alergat prin zapada proaspata. Pana la Barcaciu am fost insotiti de un catze poznas. Odata ajunsi, ne-am mai jucat cu magarusii, dupa care am coborat in echipa completa. Lautarul nu i-a mai zis din chitara vesnic dezacordata, asa ca am ajuns toti cu urechile sanatoase acasa.
Acum a nins puternic si in Bucuresti, but it's just not the same...
